Adevarul pe care NIMENI nu ti l-a spus! Cat de sanatoase sunt, de fapt, legumele congelate?!

În toiul iernii, varietatea de legume proaspete scade, fiind esenţial să-ţi suplimentezi meniul zilnic prin modalităţi accesibile. Una dintre cele mai la îndemână metode de a mânca sănătos pe timpul iernii este să cumperi legume congelate, însă există ideea preconcepută că acestea nu sunt la fel de nutritive precum cele proaspete.

La congelator, alimentele îşi păstrează nutrienţii pentru diferite perioade de timp, astfel: legumele, fructele, carnea de pui şi de porc – 6 luni, carnea de vită şi de miel – 12 luni, iar fructele de mare – 3 luni, conform realitatea.net.

Pentru a înţelege diferenţa dintre legumele proaspete şi cele congelate, să ne gândim un pic la procesul de recoltare şi transport: dacă ar fi culese când sunt bine coapte, legumele s-ar altera până când ar ajunge din Olanda sau o ţară şi mai îndepărtată pe rafturile din supermarket-ul românesc din care îţi faci cumpărăturile. Aşadar, fructele şi legumele sunt recoltate când sunt încă necoapte şi îşi continuă procesul de maturare în timpul transportului, în condiţii artificiale, având într-un final un conţinut mai scăzut de vitamine şi minerale faţă de cele proaspăt culese din grădina bunicii şi chiar… faţă de cele congelate.

Este bine să consumi cât mai des fructe şi legume proaspete de provenienţă locală, însă poţi include în alimentaţia ta şi legume congelate de import, fără riscuri pentru sănătate!

Prin congelare imediată, legumele îşi păstrează vitaminele.

Produsele culese pentru a fi congelate sunt bine coapte şi conţin toate valorile nutritive specifice. Dacă sunt îngheţate rapid şi sunt depozitate la -18 grade, acestea îşi menţin conţinutul de vitamine şi minerale timp de mai multe luni. Un studiu austriac arată că legumele congelate sunt mai sănătoase decât cele proaspete, dar de import, care au trecut printr-un transport îndelungat, întrucât au un nivel mai scăzut de nitraţi, substanţe chimice cu efecte negative asupra organismului uman.

Fructele şi legumele congelate sunt mai bune, pentru că provin din produse abia recoltate, pe când cele aşa-zis proaspete sunt culese mai mult ca sigur cu mult timp în urmă şi sunt, adesea, transportate de la mare distanţă în condiţii greu de controlat. Adăugând la această timpul în care se vor vinde efectiv, rezultă degradarea vitaminelor fragile, precum vitamina C. Legumele congelate nu conţin conservanţi, deoarece nu au nevoie de ei. Totuşi, este bine să ne uităm pe eticheta, pentru a verifica termenul de valabilitate.

loading...

Articole similare:

ATENTIE: OTRAVĂ unsă pe pâine! Ce conțin salatele ... Cumpărăm salată de icre, dar în realitate mâncăm doar conservanţi, aditivi alimentari, arome şi multe E-uri. E reţeta a mai bine de jumătate din produ...
S-a întins pe o canapea să se odihnească, dar s-a ... Beth Goodier are 22 de ani și la prima vedere nu se deosebește cu nimic de ceilalți tineri de vârsta ei. Ce o face diferită? Faptul că ea doarme uneor...
Sigur nu stiai asta! Ce se intampla daca APESI 30 ... Chinezii folosesc tehnica aceasta de mii de ani. Este una dintre cele mai vechi metode de tratament asiatice. Preseaza ferm pe spatiul dintre deget...
Dupa ce vei afla asta nu vei mai arunca samburii d... Daca te gandeai ca nu au nicio utilitate, iata ca te-ai inselat. Samburii de masline au mai multe intrebuintari decat credeai! Daca deja mananci ma...